Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea a fost partener al celei de-a șasea ediții a Târgului de Științe – Fondul Științescu Vâlcea 6.0, desfășurată vineri, 25 septembrie, la River Plaza Mall. La eveniment, autoritatea publică locală a fost reprezentată de administratorul public al municipiului, Andreea Iordache, alături de elevi, cadre didactice, mentori, parteneri și membri ai comunității.
Organizat de Fundația Comunitară Vâlcea, evenimentul a adus în prim-plan știința, tehnologia, creativitatea și învățarea prin experiență. Peste 20 de activități interactive STEAM, demonstrații, proiecte și experimente au transformat spațiul târgului într-un adevărat laborator al ideilor, în care copiii și tinerii au fost încurajați să descopere, să experimenteze și să găsească idei pentru viitoarele proiecte.
Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea susține, în calitate de partener, inițiativele care contribuie la dezvoltarea educației și care apropie copiii și tinerii de știință, tehnologie și inovare, consolidând legătura dintre școală și comunitatea locală. Sub semnul „Magiei științei în lumea poveștilor”, Târgul de Științe a demonstrat încă o dată că știința poate deveni o experiență captivantă atunci când curiozitatea, creativitatea și bucuria de a descoperi sunt încurajate.
Oltul Drăgoești a demonstrat ce înseamnă dăruirea totală, obținând o victorie extrem de muncită, 1-0, acasă, cu CS Bărbătești. Meciul a...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe