Diverse

Măgura Slătioara a învins clar pe Dăești. Cătălin Pripor: “Nu a fost deloc un meci așa ușor precum o arată scorul!”

741Vizualizari

Măgura Slătioara se menține pe locul 2 în calsamentul Seriei Nord a Ligii a VI-a, la 3 puncte distanță de lidera FC ARYS. Etapa aceasta, echipa din localitatea condusă de primarul Sorin Romcescu s-a impus cu scorul de 5-1, acasă, cu Oltul Dăești. Antrenorul-jucător Cătălin Pripor a precizat că scorul ar spune că i-am rupt  în două”, însă realitatea din teren a fost cu totul alta. În prima repriză, adversarii puteau avea minim 3-0, după ocazii clare de a marca. Portarul nostru, Ion Căpitanu, a fost însă la înălțime. Dăești a stat minim 30 de minute în jumătatea noastră de teren și a presat mereu majorarea scorului, după ce am fost conduși cu 1-0, încă din primele 15 minute. Am reușit eu să egalez (n.red: Cătălin Pripor), 1-1, la pauză. Apoi, tot eu am dus echipa în avantaj, 2-1, cu gol marcat în minutul 55. Adversarii au căzut fizic în repriza secundă, nu au mai ținut pasul cu noi. Adi Văduva (2) și Alin Roșianu au mai înscris pentru noi, stabilind scorul final la 5-1. Suntem un grup foarte OK, ne înțelegem bine, facem tot posibilul să menținem ritmul ridicat. Domnul primar Sorin Romcescu a fost alături de noi la ambele meciuri din returul campionatului, îi mulțumim pentru susținere. Condițiile sunt OK la club, dar toate meciurile vor fi ca o finală pentru noi, deci, totul va depinde doar de noi. Etapa viitoare, adică, duminică, de la ora 11.00, vom avea meci acasă, cu Berislăvești, iar obiectivul nu poate fi altul decât 3 puncte”, a declarat Cătălin Pripor, antrenor-jucător la Măgura Slătioara.