Fotbal Județean

Malaia a avut doar 11 jucători la meciul cu Şuşani. Doi dintre ei de abia au luat buletinul!

1.03KVizualizari

Foresta Malaia s-a impus cu scorul de 6-1 în meciul de pe teren propriu cu CS Şuşani. Pentru această partidă, echipa primarului Gabriel Ţolea a avut doar 11 jucători la dispoziţie, dintre care doi de 14-15 ani. „Pădurarii” au marcat prin Cătălin Duminică (2), Alex Anghel (2), Daniel Vangu şi Paul Vangu.
„Am câştigat acest meci, cu toate că lotul a fost subţire rău de tot. Nu reuşim deloc să ne strângem în formulă completă etapă de etapă. O bună parte dintre jucători sunt plecaţi pe la Sibiu şi Bucureşti şi le este aproape imposibil să vină săptămânal acasă. Aşa cum am mai spus: dacă am fi toţi, cu greu ne-ar bate cineva!”, a precizat Mădălin Târş,de la Foresta Malaia.