miercuri, decembrie 6, 2023
Diverse

Mănăstirea Sărăcinești (Păuşeşti Măglaşi) va fi reabilitată și va avea spații de cazare și un atelier de creație pentru vârstnici

1.06KVizualizari
Primarul Alexandru Dediu a precizat că Mănăstirea Sărăcinești (construită în urmă cu trei secole) – unul dintre cele mai importante obiective turistice din Păușești Măglași – trece printr-un proces amplu de reabilitare. Proiectul este derulat de Arhiepiscopia Râmnicului și include, pe lângă lucrările de refacere a zidurilor și curții, și crearea de spații noi de cazare, în special, pentru turiști.
„Din ceea ce știu, aici va fi și un centru de creație pentru persoanele vârstnice. Adică, ateliere de pictură, de țesut, pentru a-i sprijini pe cei care au nevoie. Sunt convins că investiţia va fi una foarte frumos”, a precizat primarul PNL din Păuşeşti Măglaşi, Alexandru Dediu.