Fotbal Diverse

Gabriel Mangalagiu, declarație tulburătoare: Încă de la 5-6 ani, părinții pun presiune pe copii și antrenori că vor rezultate. Eu m-am apucat de fotbal organizat la 13 ani și am jucat 500 de meciuri în primele două ligi…

1.74KVizualizari
În fotbalul juvenil românesc, există o concurență greu de înțeles între cluburi, încă de când copiii au doar 5-6 ani și de abia au pus bine piciorul pe minge. Gabriel Mangalagiu, antrenor la SCM Rm. Vâlcea, cu o bogată experiență în domeniu, a explicat că, zi de zi, le transmite părinților că sportul trebuie privit ca o joacă în primii ani. Altfel, există un risc uriaș de a plictisi copilul și de a-l determina să renunțe chiar atunci când el trebuie să se remarce pe terenul verde.
„Am văzut mulți părinți care își ceartă copiii de 5, 6 sau 7 ani că nu joacă bine. Îi ceartă chiar și pe antrenori, că nu își fac treaba! Nu există nimic mai periculos pentru un copil atât de mic decât această apostrofare. Îi distrugi încrederea în el! Credeți-mă că știu foarte bine ce vorbesc, deoarece am avut generații întregi de jucători! Un copil trebuie susținut în orice condiții, nu să fie presiune  pe umerii lui. Fotbalul e ca o joacă, în primii ani. Haideți să vă dau un caz concret! Am un prieten antrenor care își făcea grupe puternice, băga antrenamente la greu în copii, mergea la turnee peste turnee. Ce credeți că s-a întâmplat când copiii au făcut 12-13 ani? Mai mult de jumătate dintre ei s-au lăsat, fiindcă erau deja epuizați după atâtea turnee și amicale. Și ce am rezolvat? Nimic! Ne-am bătut joc de copii! Poate am mai spus-o: eu m-am apucat de fotbal organizat la vârsta de 13 ani și jumătate. Până atunci, jucam pe oriunde puteam. Și până la urmă am adunat peste 500 de meciuri în Ligile I și a II-a. Dacă părinții vor înțelege că nu trebuie să-și certe copiii pentru rezultate, atunci ei vor înțelege și rolul sportului. Copiii nu sunt vinovați! La vârsta lor, nu trebuie să existe câștigători și perdanți. Ei câștigă sănătate prin sport, disciplină și încredere – iar asta înseamnă enorm. Nu trebuie să punem niciodată presiune pe copii!, a comentat Gabriel Mangalagiu, antrenor la SCM Rm. Vâlcea.