Marcel Boboc are o mega-surpriză pentru boxerii care vor lupta la Memorialul „Eugen Petruş”. Vor primi…
În această perioadă, se fac demersurile necesare pentru organizarea în cele mai bune condiţii a primei ediţii a Memorialului de box „Eugen Petruş”, care se va desfăşura în Sala Traian, spre sfârşitul lunii noiembrie. Evenimentul va avea loc în onoarea celui mai mare şi iubit antrenor vâlcean de box din toate timpurile. Printre cei care au grijă ca evenimentul să fie la cel mai înalt se numără şi Marcel Boboc, cel care mărturisea că marele maestru Eugen Petruş a fost omul care a dus boxul vâlcean la nivel înalt. El le-a pregătit tuturor câştigătorilor premii speciale, pe care nu le vor uita niciodată.
„Marcel Boboc a găsit centuri foarte frumoase, pentru câştigători. Plus că, din ceea ce ştiu, le va procura la preţuri foarte frumoase. Şi eu o să îmi comand una, mai ales că arată ca o centură mondială, cu poza domnului Eugen Petruş, în miljoc. În ceea ce priveşte acest Memorial, Marcel Boboc se zbate ca totul să fie ca la carte. Caută mereu cele mai bune oferte, astfel încât competiţia să fie una de neuitat. Îi aşteptăm de partea noastră pe toţi cei care l-au cunoscut pe domnul antrenor, să facem ceva nemaivăzut la Vâlcea”, a precizat Mihai Barbu, fost elev al antrenorului Eugen Petruş.