Primarul Marcel Radi și viceprimarul Bogdan Teodorescu au demarat în forță activitatea la Păușești-Măglași. Zilele trecute, alesul PSD le-a dat o nouă veste bună locuitorilor. În urmă cu circa două săptămâni, Marcel Radi a semnat ordinul de începere a lucrărilor de extindere a rețelei de gaze naturale. Conform proiectului, investiția se referă la introducerea a 26 de km de conductă, pentru ca toate gospodăriile din comună să beneficieze de această utilitate. „Din luna aprilie, se va lucra la această nouă investiție foarte importantă pentru locuitori. Licitația a fost câștigată de General MPM Impex, o firmă din București, care e foarte puternică, din moment ce de-a lungul timpului a executat nenumărate lucrări în rețelele de gaze naturale în toată țara. Aceasta a oferit un preț de 90 la sută din valoarea investiției, ceea ce înseamnă 2,5 milioane de euro. Termenul de finalizare este de trei ani, perioadă în care Guvernul ne va aloca toți banii pentru a finaliza investiția, în acest caz fiind vorba de 130 de milioane de lei. Pe lângă 26 de kilometri de conductă, ar fi vorba și de 796 de branșamente, în zonele unde se execută lucrările. În prezent, rețeaua de gaze naturale este introdusă pe aproximativ 15 kilometri”, a dezvăluit Marcel Radi.
În această perioadă, în localitatea Bujoreni, se lucrează intens la proiectul de cadastrare gratuită. Potrivit primarului Gheorghe Gîngu, investiția a...
Vlădești se numără printre localitățile din Vâlcea care în 2024 au obținut finanțare, prin AFM, pentru un proiect de reînnoire...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe