Maria Bălă – un secol de viață! La 80 de ani, a stat paralizată doi ani la pat, fără nicio șansă din partea doctorilor. “Credința în Dumnezeu și ceaiurile medicinale m-au făcut bine și am mers din nou!”

De cele mai multe ori, persoanele longevive își justifică existența doar în prezența lui Dumnezeu, fără de care mărturisesc că nu ar fi reușit să atingă vârste onorabile. Astăzi, 18 martie, Maria Bălă, din localitatea Măciuca, a împlinit 100 de ani. Un secol presărat cu durere, sărăcie, dar și împliniri pe care acum le povestește cursiv, cu o luciditate imaculată, ca și cum totul s-ar fi întâmplat ieri.

“Cum e viața la 100 de ani? Foarte scurtă… 100 de ani par mulți, dar trec repede”, spune eroina noastră

O poveste cutremurătoare, dar plină de viață, pe care o începem însă de la capăt. Astfel, pe când avea aproape 80 de ani, “Mami Mia”, cum îi spun cei dragi – în urma unui accident petrecut în 1997, la coloana vertebrală – a căzut la pat, paralizată. După numeroase controale amănunțite, doctorii nu i-au dat deloc șanse și i-au anunțat pe cei dragi să se pregătească… 2 ani a stat la pat, timp în care și-a putut mișca deloc picioarele. A început apoi un tratament naturist, în paralel cu cel clasic, prescris de doctor. În toată această perioadă, stră-străbunica noastră nu a încetat deloc să se roage… Despre povestea de viață a Mamei Mia ne-a vorbit chiar fiica ei, Florența Pană…

“Doctorii spuneau că mama mea nu are nicio șansă… Au trecut peste 20 de ani de atunci!”

„Mama mea a făcut analize peste analize, dar concluzia medicilor a fost aceeași: nici operată nu își va mai putea reveni! Adică, nu va mai putea merge niciodată. Am fost la un preot, apoi, am început să facem ceaiuri. Am adunat tot ce am putut și le-am fiert într-o oală de o vadră. A băut mama mea multe ceaiuri. Știți, noi am ținut toată viața posturile. Fără nicio excepție! Nu știu dacă credeți, dar ceea ce vă spun este realitatea. Am făcut 15 zile de tratament cu plante și cu medicamentele de la doctor. Eu locuiesc la Gușoeni și am plecat de acasă cu 15 vaci după mine, ca să mă mut la mama să o ajut… Și acum dorm noaptea cu ea! După 15 zile de tratament, ea a început să își miște un deget de la picior. Mămica mea a spus: uite, mișcă degetul! De doi ani, avea picioarele țapene. Nu mișcase nimic! Când am văzut asta, am început să îi facem masaj. O spălam cu plantele adunate de pe câmp… Băiatul meu a început să o maseze și uite așa a început să își miște ambele picioare. Avea 80 de ani atunci! După o lună, a reușit chiar să stea în fund. Acum, merge pe afară, dar foarte greu… Însă merge! Vă mai spun și un secret, pe care îl știu și eu de la bătrânii noștri: îi dădeam un pahar mic de țuică pe zi și un vin natural. Poate că și astea au ajutat-o!”, a mărturisit Florența Pană, singura fiică în viață a Mariei.

“Noi am fost două fete, dar sora mea a murit… Mama este modelul nostru, al tuturor! Dorm împreună cu ea, în același pat. E atât de frumos… Chiar i-am spus preotului nostru: părinte, știi cum suntem, eu mă vait la un capăt al patului de durere de oase, mama la celălalt! Râdea bucuros că suntem încă în viață și avem atât de multe de povestit. Eu am 74 de ani… Am avut și eu paralizie pe partea dreaptă. E genetică! Să știți că se transmite. Dar mi-am revenit”, a continuat fiica Mariei.

“Plecam dimineața, la ora 4, să pasc oile și caprele, după care mergeam la școală…”

Și povestea o continuă sărbătorita noastră, Maria Bălă, ale cărei rostiri ar trebui să rămână impregnate in eaternum în memoria generației tinere, care este tot mai copleșită de greutăți false, de probleme fără de înțeles. “Ooo, știți cum a fost copilăria mea? Adică, să spunem, primii ani de școală. La ora 4 dimineața plecam cu turma de oi și capre să le pasc și abia apoi mergeam spre școală. După care mă duceam și eu să învăț ceva… Ce carte mai puteam învăța eu, domnule?! Să știți că pe atunci erau copii foarte amărâți. Eram necăjiți rău, dar nu se plângea niciunul. Nu e ca acum. Am fost 7 copii la părinți. Tata a murit devreme, la 51 de ani. A rămas biata mamă cu atâția copii. Eu sunt singura care mai trăiește…”, a povestit centenara noastră, care uimește prin luciditatea și claritatea cu care își aduce aminte de ceea ce s-a întâmplat și chiar acum 90 de ani.

“Mâncam turtă și găseam ceapa ciorii prin pădurii. Pâine? Nu exista…”

“Socrul meu și un frate mi-au murit în război. Și acum, după atâția ani, încă îi plâng și mă rog pentru ei. Timpul trece repede. Dar să știți că nu poți uita multe lucruri. Cum trăiam atunci? Dacă mă gândesc acum, era greu. Luam codrul de turtă în mână, că nu era pâine și mergeam cu oile prin pădure, unde găseam ceapa ciorii – dacă știți ce e aia – și mâncam. Era ceapă sălbătecă. Acum, când văd că lumea dă pâinea la câine, parcă nu știu cum mă simt. Îmi aduc aminte de atunci. Câinele mânca turtă…”, rememorează stră-străbunica noastră.

“Mă gândesc mereu la fratele meu, mort pe front. Încă nu i-au fost aduse oasele acasă”

Pentru Mami Mia, perioada celui de-al doilea război mondial încă lasă urme adânci în sufletul său. Timpul trece, însă nu șterge deloc  urmele greutății – așa cum se spune. Și-a pierdut fratele, pe Nicolae, în timp ce lupta în Rusia. “Când a plecat pe front, mai întâi, spre Orlești, să ia trenul, s-a uitat înapoi și ne-a zis: „Uitați-vă la mine, că eu plec și nu mai vin înapoi”. Și așa a fost… Atâtea suflete pierdute. Am așteptat mereu să-i facem o înmormântare creștinește… Pe mine asta m-a durat mereu. Și socrul mămicii mele la fel a pierit. Nu s-a mai știut niciodată nimic de el. A fost durere. Plângeau mamele și fetele… Parcă ieri era. Cum mă simt la 100 de ani? Mai merg, mai cad, mai plâng, mă jelesc… Nu mai văd bine! Dar e vârsta…”, a completat Mama Mia.

“Pune-o în frigider și conserv-o!” sau “Hai, nu mai mori!” – astea ne dor!

Florența Pană și mama sa, Maria, regretă că există tot mai puțin respect pentru persoanele înaintate în vârstă. Deși ele sunt precum o carte mereu deschisă, iubitoare și dornice să ajute. “Nu am înțeles niciodată de ce există atâta răutate. Stătea mămica mea pe bancă, la poartă și trecea cineva pe lângă ea. Ea aude foarte bine și e lucidă. Spunea acel om: “Mai la deal, te așteptăm”, adică să se ducă la cimitir. Sau altcineva zicea: “Pune-o în frigider, să se mențină mai bine!”… Urât din partea lor! Să șțiți că respectul e tot mai puțin. Pe vremea noastră, nu era așa! Mama mea a muncit în continuu la colectiv, adică, peste 40 de ani. Dar la pensie i s-au pus doar 10 ani vechime. Avem amândouă pensii de câte 800 lei fiecare… Dar nu contează! Am trăit mult mai rău… Mămica a făcut mereu mișcare, iar asta a ajutat-o. Dumnezeu a dus-o până la vârsta asta, pentru că ea are credință”, a spus Florența Pană.

“Când deschid conserve, miros urât. Nu pot mânca așa ceva! Mâncarea bună e cea din grădină și din curte”

Mesajul Mamei Mia către generația tânără: “Credința în Dumnezeu și posturile… Asta ne ajută! Pe toți, mamă… Nu mâncați salamuri, pui cumpărat… Trăiți simplu, cât mai simplu și munciți. Mâncați din grădină și gospodărie”. Când mai desface cineva câte o conservă, miroase urât. Nu pot mânca așa ceva… O verdeață din grădină, o ciorbă, asta e mâncarea cea mai bună”.

Sărbătorita noastră a avut două fete, care au dat 4 băieți, 10 strănepoți și două stră-stră-nepoate.

Astăzi, 18 martie, Primăria și Consiliul Local Măciuca i-au oferit o diplomă aniversară, un tort, un aranjament floral și un premiu în bani.

La Mulți Ani, Mami Mia!
Cu deosebit respect!