Fotbal Județean

Marian Hera îl aduce la Tomşani pe Răzvan Milosteanu, de la Costeşti

1.41KVizualizari

Unirea Tomşani vrea să se numere, din nou, printre cele mai bune echipe de fotbal din Superligă. În acest sens, va realiza cel puţin patru transferuri în decursul acestei săptămâni. Este vorba, în primul rând, de Răzvan Milosteanu, de doi fotbalişti din Tg. Jiu, dar şi de un junior foarte talentat. Din câte se pare, la echipă s-ar putea întoarce şi golgheterul Bogdan Şurlin, care s-a antrenat pe perioada de vară alături de Minerul Costeşti. „Vom vedea ce se va întâmpla cu Şurlin, cel mai bun marcator al nostru, dacă va semna sau nu cu Costeşti. În materie de plecări, s-ar putea să îi pierdem pe Roşianu şi Pripor, care vor evolua la echipa din Stroeşti. Oricum, domnul primar Dumitru Pearcu se implică foarte mult, pentru ca Unirea Tomşani să rămână printre cele mai bune echipe din Superligă”, a precizat antrenorul Marian Hera.