Fotbal Național

Marinaş şi Moldoveanu nu au jucat la Curtişoara, dar oficialii de la Cozia Călimăneşti speră că vor fi apţi pentru meciul retur

591Vizualizari
Din păcate, la Curtişoara, în afara lui Ionuţ Ileana (marcator a 14 goluri în ultimul sezon al Ligii a IV-a), care a plecat în Anglia să-şi rezolve câteva probleme personale, Cozia Călimăneşti nu s-a mai putut baza nici pe serviciile a alţi doi jucători importanţi din lot. Este vorba de Cosmin Marinaş (FOTO) şi Cătălin Moldoveanu, care n-au putut evolua pentru că au fost accidentaţi, astfel că au rămas doar pe banca de rezerve.
Antrenorul Vasile Ilinca speră că ambii vor fi apţi pentru meciul retur, pentru a putea încerca „remontada”, după ce Cozia Călimăneşti a pierdut cu 3-1, în deplasare. „Marinaş şi Moldoveanu speră să revină, dar nu pot să-mi dau încă seama dacă vor fi apţi sau nu pentru retur. Dacă vor fi la sută la sută, îi vom folosi cu siguranţă, dacă nu – vor rămâne din nou pe bancă! Deocamdată, nu se ştie însă dacă vom conta pe serviciile lor, vom afla asta abia în ziua meciului. În orice caz, ne trebuie forţe proaspete pe teren, ca să putem să întoarcem soarta promovării în favoarea noastră! Avem nevoie de jucători odihiniţi, care să vină de pe bancă şi să schimbe soarta unui meci, un lucru care ne-a lipsit la Curtişoara!”, a subliniat Vasile Ilinca.