Marius Pufu şi fotbaliştii săi de 2006, de la SCM, mai tari decât cei din Craiova, Piteşti şi Tg. Jiu
Week-end-ul trecut, conducerea clubului SCM Rm. Vâlcea a organizat un turneu puternic, la care a participat şi echipa de copii născuţi în anul 2006, antrenată de Marius Pufu. Fotbaliştii din Zăvoi au reuşit să câştige grupa, în care au jucat Şcoala de Fotbal „Gică Popescu” Craiova, Dani Coman Piteşti, LPS Piteşti şi Pandurii Tg. Jiu. „A fost un turneu puternic, care a avut cele mai bune condiţii pentru toţi participanţii, acestea fiind asigurate de Primăria Râmnicului şi SCM Rm. Vâlcea. Vreau să mai organizez, în perioada următoare, încă două turnee cel puţin la fel de puternice. Ideea e că toate echipele pe care le-am invitat au acceptat să vină la noi, deoarece ştiu că avem condiţii bune… Asta ne motivează să facem ceva şi mai bun în continuare”, a spus Marius Pufu, antrenorul grupei de 2006 de la SCM Rm. Vâlcea.



