Fotbal Național

Marius „Ţeţe” Vlădoi, după meciul cu Flacăra Horezu: „Ne-am retras prea devreme în apărare în repriza secundă. Şi absenţele lui Mihăilă şi Bălţăţeanu au contat!”

1.13KVizualizari

Săptămâna trecută, Minerul Costeşti a fost la un pas de a produce o nouă surpriză în Cupa României şi de a eliminat o altă grupare de Liga a III-a. După Unirea Bascov (învinsă cu 2-1, pe 31 iulie), de această dată putea fi vorba de Flacăra Horezu. Marius „Ţeţe” Vlădoi şi colegii săi au condus cu 2-0 la pauză (scorul putea fi şi mai mare, dacă e să ţinem cont că „ortacii” au mai irosit alte două bune oportunităţi de a înscrie!), dar adversarii au întors rezultatul după pauză şi s-au impus cu 3-2.

Fiul (Denis) şi-a învins tatăl (Marius), în duelul de miercurea trecută

„Dacă eram puţin mai concentraţi, putea să se termine bine pentru noi şi acest meci. Am făcut o prima repriză excelentă, am avut ocazii şi puteam să ne desprindem la mai mult de 2-0. Din păcate, în repriza secundă, n-am mai jucat la fel de avansat ca înainte de pauză. Ne-am apărat prea jos şi prea devreme în repriza a doua, iar asta ne-a costat, am fost egalaţi şi învinşi. Ce-i drept, însă, Flacăra Horezu a dovedit că e o echipă mai bine pregătită decât noi din punct de vedere fizic, iar acest lucru s-a văzut din plin pe teren. Altfel, pe noi ne-a afectat şi faptul că am avut două absenţe de marcă, Bogdan Mihăilă şi Alexandru Bălţăţeanu. Dacă îi aveam şi pe ei la dispoziţie, probabil că altfel ar fi arătat echipa în cea de-a doua parte a meciului. Asta e, am fost aproape de o calificare istorică, n-a fost să fie şi trebuie să mergem mai departe. Ne concentrăm de-acum pe campionat. Trebuie să ne pregătim la maximum, pentru că ne aşteaptă un sezon foarte lung şi dificil. Vom vedea ce va fi pe parcurs”, a spus Marius „Ţeţe” Vlădoi.
Deşi „a plâns cu un ochi”, din cauza eliminării echipei sale, antrenorul-jucător de la Minerul Costeşti „a râs cu altul”, cum se spune, pentru fiul său, Denis. Miercurea trecută, acesta a fost titular între buturile echipei Flacăra Horezu, care s-a calificat în turul 3 al Cupei României.