Marius Voican (Brother’s Sport & Hub) și partenerii săi vor să pună Râmnicul pe harta fotbalului juvenil din România, cu minim două-trei turnee naționale pe an…
La Brother’s Sport & Hub, există, la ora actuală, condiții excelente, atât pentru antrenamentul sportivilor, cât și pentru organizarea de competiții oficiale sau amicale. Marius Voican, administratorul complexului sportiv, a anunțat că vrea să facă la Rm. Vâlcea minim două-trei turnee naționale pe an (primăvara, toamna și poate chiar iarna, în balon).
„Sparta, clubul nostru, are multe grupe de copii. Vrem să le oferim tuturor șansa de a participa la turnee puternice, contra celor mai bune echipe din România. În fond, îmi doresc ca Rm. Vâlcea să devină un pol național important din punct de vedere fotbalistic. Asta, bineînțeles, în colaborare cu partenerii noștri, dar și prin implicarea factorilor locali. Vrem să aducem cluburi mari din România, dar și să invităm cluburile de copii și juniori din Vâlcea. Avem o infrastructură bună pentru a face asta. Așa cum am mai spus, vom finaliza, cu finanțare europeană, în valoare de 600 mii de euro, tot ceea ce avem în plan. Adică, patru terenuri sintetice acoperite, vestiare noi, spațioase, plus terenul mare, cu iarbă naturală, care va fi îmbunătățit, cu nocturnă și scaune în tribună. Pe de altă parte, în cadrul bazei sportive vom construi și un restaurant mare, modern, unde copiii și părinții vor putea servi masa pe timpul zilei”, a anunțat Marius Voican.
Antrenorii care îşi desfăşoară activitatea la Colegiul Naţional „Gib Mihăescu” Drăgăşani depun eforturi pentru a descoperi noi fotbalişti de perspectivă,...
Antrenorul Florin Lupu continuă să scoată jucători pe bandă rulantă la Colegiul Naţional „Gib Mihăescu” din Drăgăşani. Ultimele două tinere...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe