Marius Voican, de la Brother’s Pub, susţine performanţa! Le-a invitat la o masă festivă pe handbalistele de la Chimia, vicecampioane la megaturneul din Ungaria
Recent, handbalistele de la CS Chimia Rm. Vâlcea, antrenate de Maria Torok Duca şi Nicoleta Lazăr, au câştigat titlul de vicecampioane, la International Youth Festival, din Ungaria, cel mai mare turneu juvenil din Europa. Ele au pierdut dramatic medalia de aur, la loviturile de departajare, cu scorul de 23-22 (după ce, la sfârşitul timpului regulamentar de joc, s-a consemnat egalitatea, 19-19).
În semn de apreciere pentru performanţa uriaşă reuşită, Marius Voican, proprietarul de la Brother’s Pub, le-a invitat pe campioanele noastre la o masă festivă. „Eu am susţin mereu performanţa, mai ales în sport… Am aflat despre ceea ce au reuşit handbalistele noastre şi le-am invitat la o pizza şi un suc, în semn de apreciere. Sunt implicat în mai multe acţiuni sportive, la Sparta Rm. Vâlcea – club de copii, dar şi la Minerul Costeşti – echipă cu care vreau să câştigăm titlul judeţean anul viitor şi să promovăm în Liga a III-a”, ne-a precizat Marius Voican.