Fotbal Județean

Marius Voican (Sparta Rm. Vâlcea): În fotbal, ar trebui să se aplice același principiu ca la supermarketuri. Adică, să se renunțe la teste, iar un doctor să ia temperatura jucătorilor și să decidă dacă sunt sau nu apţi de joc

1.21KVizualizari
Faptul că fotbalul continuă să fie prizonierul testelor pentru COVID-19 îi nemulțumește, în continuare, pe majoritatea jucătorilor și reprezentanților echipelor din județ. Marius Voican, managerul clubului Sparta Rm. Vâlcea, este pentru reluarea competițiilor la nivel de amatori, fără teste pentru COVID-19.
„Haideţi să fim puțin realiști: cu cât este mai riscant un meci de fotbal, care se joacă în 22 de jucători, pe un teren de mii de metri pătrați, decât să mergem în supermarketuri? Eu cred că nu este deloc… Aș face așa: aș desființa testele, dar aș obliga fiecare echipă să aibă, înaintea unui joc oficial sau amical, un doctor care să examineze starea de sănătate a fotbaliștilor și a membrilor staff-ului. Acesta le ia temperatura, îi analizează dacă sunt clinic sănătoși, completează o foaie pe care o semnează și dă drumul la joc. La vestiare, jucătorii vor purta măști. Adică, haideţi să nu facem din sport o tragedie națională și să lăsăm tinerii să joace. Cât timp vom mai sta așa, pentru că e clar că acest virus va rămâne mult timp printre noi?! Nu e normal să mergi la mall, unde ți se ia doar temperatura şi intri într-un spațiu închis, aglomerat, iar la fotbal, că e aer liber, să nu ai voie”, a explicat Marius Voican, proprietarul Brother’s Pub şi Frigotech.