Marius Voican, proprietarul Brother’s Pub și Frigotech, sponsor al echipei Minerul Costești, nu este deloc de acord cu decizia FRF de a organiza baraj de promovare între trei echipe. Din punctul său de vedere, soluția ar fi fost mult mai simplă, mai ales în condițiile în care se încearcă tot mai mult evitarea contactului între jucători, bineînţeles cu scopul de a se reduce riscul răspândirii noului Coronavirus.
„Cel mai simplu și corect mod ar fi fost ca Federația să dea șansele tuturor echipelor campioane de județ să meargă direct în Liga a III-a. În loc de cinci serii, făceai șase. Care ar fi fost problema? Acum, să joci baraj în trei e foarte solicitant financiar pentru echipe, iar în plus, dacă tot vorbim de pandemie, e și un risc mai crescut. Oricum, e o perioadă grea din punct de vedere financiar pentru toate echipele. De două luni, foarte multe firme, care sponsorizau echipele de fotbal, şi-au trimis oamenii în șomaj tehnic, pentru că nu au mai putut să-și desfășoare activitatea. Credeți că se vor îngrămădi să bage bani în fotbal, din nou?! Greu de crezut… Oricum, din cele 42 de campioane județene din țară, nu s-ar fi înscris toate… Astfel, selecția s-ar fi făcut oricum natural”, a declarat Marius Voican, sponsor Minerul Costești.
Echipa de fotbal Minerul Costeşti va beneficia de sprijinul noului primar al localităţii, Vasile Borăscu. Liberalul a ţinut să menţioneze...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe