duminică, decembrie 5, 2021
Handbal

„Marta şi Alicia, încă un an la Vâlcea!”. Trio-ul din Spania va juca şi în sezonul viitor la SCM

403Vizualizari

Săptămâna trecută, mai precis joi, 6 februarie, oficialii de la SCM Rm. Vâlcea au anunţat că au ajuns la un acord cu jucătoarele Alicia Fernandez Fraga (inter centru, 27 de ani) şi Marta Lopez Herrero (extremă dreapta, 30 de ani). Acestea şi-au prelungit pe încă un an contractele cu campioana en-titre a României. „Marta Lopez Herrero şi Alicia Fernandez Fraga vor îmbrăca şi în sezonul următor tricoul formaţiei noastre. Vă mulţumim pentru încredere, fetelor!”, au anunţat conducătorii de la SCM, pe Facebook.
Aşa cum se cunoaşte, ibericele au sosit la SCM în vara anului 2017 şi au contribuit la câştigarea Supercupei României, primul trofeu din vitrina clubului vâlcean. Pe 28 august 2018, Alicia Fernandez Fraga a fost declarată cea mai bună jucătoare a meciului de gală cu CSM Bucureşti, câştigat de vâlcence după patru reprize de prelungiri, cu scorul de 33-31. Recent, aceasta a fost desemnată de FRH şi cea mai bună „stranieră” din Liga Florilor în anul 2019. În sezonul trecut, cele două jucătoare din Spania au făcut parte din lotul cu care clubul din Sala Traian a cucerit în premieră titlul naţional.

Mireya Gonzalez Alvarez mai are încă un an de contract cu echipa din Sala Traian

Alicia Fernandez Fraga şi Marta Lopez Herrero au mai obţinut o performanţă de răsunet în 2019, după ce au devenit vicecampioane mondiale cu naţionala Spaniei, la turneul final care a avut loc în luna decembrie a anului trecut, în Japonia. La competiţia din Asia, din lotul selecţionatei iberice a mai făcut parte o altă componentă a echipei vâlcene, Mireya Gonzalez Alvarez (inter dreapta, 28 de ani). Şi aceasta va evolua tot la SCM în sezonul următor, în condiţiile în care mai are încă un an de contract cu campioana României.