Diverse

Mascota din Sala Traian i-a înnebunit pe copii, care îl aleargă pentru poze și a bate palma! “Toată sala mă iubește, deși sunt un lup!”💕

113Vizualizari

“WOLF”, adică, lupul, mascota echipei de baschet de la CS Vâlcea 1924, este de-a dreptul o atracție incredibilă, în special, pentru copiii care vin la meciurile din Sala Traian. Nu mușcă deloc, este prietenos și iubește să facă poze, să bată “palma” cu spectatorii și să facă senzație în tribune. Contactat telefonic, lupul nostru a mărturisit că este o bucuria uriașă să îi facă fericiți pe suporterii de orice vârstă. “Sunt cumva lupul fermacat din Sala Traian. Mă bucur că îi pot face pe copii fericiți, dar chiar și pe cei mai în vârstă, care vin mereu la mine. Am luat decizia să fiu lup, pentru că mi-am dorit să fiu mascotă, pentru că îmi place să îi bucur pe cei prezenți în sală. Atmosfera este foarte frumoasă, mai ales că suntem o echipă mică, recent înființată, care face senzație pe plan național. Copiii mă iubesc, mă simt minunat, pentru că îi pot face fericiți… Și sunt destul de tânăr… Toți fac poze cu mine, e un lucru foarte frumos, mai ales că sunt lup. Eu nu sperii pe nimeni, doar îi bucur, mă bucur și eu, ne bucurăm cu toții… Forța, Vâlcea!”, a mărturisit „Lupul Negru”.