Meciul Oltul Drăgoeşti 2 – CSC Orlesti 2, întrerupt în minutul 75, la scorul de 7-2, după ce oaspeţii au părăsit terenul de joc
Pe lângă Cerna Copăceni – Oltul Dăeşti, o altă partidă din Liga a V-a s-a încheiat înainte de minutul 90. Este vorba de meciul Oltul Drăgoeşti 2 şi CSC Orleşti 2, care s-a întrerupt în minutul 72, la scorul de 7-2 pentru formaţia gazdă, după ce oaspeţii au părăsit terenul de joc, din cauză că au rămas în efectiv incomplet.
Până la momentul respectiv, duelul a fost unul extrem de spectaculos. Oltul Drăgoeşti 2 a început tare, iar în secunda 30 a ratat o ocazie mare prin Pariseu. Acesta a ajuns singur cu portarul advers, dar a tras slab, iar mingea a fost reţinută. Ocaziile la poarta oaspeţilor s-au înmulţit, iar după multe ratări a urmat şi primul gol, înscris de Robert Florica (Robita), în minutul 20, direct din corner. În minutul 25, Oltul Drăgoeşti 2 s-a desprins la 2-0 prin Costi Enescu, care a şutat din afara careului, direct în vinclul portii adverse. Orleştenii au reuşit să reducă din handicap în minutul 35, dar în minutul s-a făcut 3-1: atacantul Cosmin Postea a driblat fundașii adverşi şi a plasat mingea pe lânga portar, acesta fiind scorul pauzei.
Pariseu, one-man-show în repriza secundă
În repriza secundă, în minutul 50, acelaşi Cosmin Postea a dus scorul la 4-1, când a scăpat singur cu portarul advers şi a trimis mingea pe lângă acesta. Peste cinci minute, oaspeţii au profitat de o greşeală a fundaşilor de la Drăgoeşti şi au marcat din nou: 4-2. În minutul 60, decarul Pariseu este lansat de antrenorul secund Daniel Ghica şi este mult mai rapid decât fundaşii adverşi, astfel că diferenţa a crescut din nou: 5-2. În minutul 70, acelaşi Pariseu a executat o lovitură liberă de la 35 de metri, direct în vinclul porţii şi s-a făcut 6-2. În minutul 74, tot Pariseu l-a lansat pe partea dreaptă pe Claudiu Lungoci, care a trimis în colţul lung al portarului, pentru 7-2. La doar 3 minute după aceea, cei de la CSC Orleşti 2 au părăsit însă terenul de joc, pe motiv că au ramas fără numărul minim de jucători permis de regulament, după ce 4 fotbalişti „s-au dat accidentaţi”.
În următoarea rundă, Oltul Drăgoeşti II va evolua în deplasare, în fieful echipei Olteţul Sineşti. Meciul va fi unul special pentru Gheorghe Pariseu (FOTO), fost component al grupării din Sineşti, în ultimele două sezoane.
Gheorghe Pariseu, jucător Oltul Drăgoeşti II: „A fost un meci controlat de noi de la început şi până la sfârşit. Nu le-am dat adversarilor nicio şansă să câştige. Am încasat două goluri pe greşelile noastre, însă chiar şi aşa jocul a ieşit exact cum ne-am dorit. Ne pare rău că în prima etapă, la Zătreni, nu am putut juca, pentru că au fost nişte probleme cu nişte foi de joc, şi am pierdut puncte importante. Însă, mergem înainte, meciul acela trebuie uitat. Ne gândim acum la următoarea partidă, cu Olteţul Sineşti, unde ne dorim să luăm cele 3 puncte. Pentru mine, este un meci special, deoarece am evoluat 2 ani acolo şi vreau să-mi iau revanşa pentru modul în care am fost tratat de cei din staff”.