joi, august 13, 2026
Diverse

Meciurile de baraj pentru promovare în Liga a III-a vor încheia sezonul 2023-2024 în fotbalul românesc

385Vizualizari
Meciurile de baraj pentru promovare în Liga a III-a, între campioanele celor 42 de judeţe din ţară, vor încheia sezonul 2023-2024 în fotbalul românesc. FRF a anunţat regulile de organizare şi desfăşurare a acestora încă din luna februarie, când a avut loc şi tragerea la sorţi. În principiu, sistemul de împerechere a fost acelaşi din anii precedenţi. Cele 41 de judeţe şi municipiul Bucureşti au fost împărţite în şapte regiuni de câte şase echipe, din care s-au stabilit câte trei jocuri de baraj. Astfel, au fost programate 21 de dueluri, ce vor avea loc în dublă manşă. Prima echipă extrasă din urnă în fiecare partidă va fi gazdă în tur, iar cealaltă va organiza returul.
AJF-urile din ţară şi AMFB au fost obligate să transmită în scris numele campioanelor judeţene până duminică, 9 iunie, inclusiv. În zilele următoare, toate echipele vor avea obligaţia să trimită la FRF copia Certificatului de Identitate Sportivă (CIS), eliberat de Ministerul Sportului, fără de care nu vor putea participa la barajul de promovare. Acele formaţii care nu deţin documentul respectiv nu vor fi programate şi vor pierde meciurile la „masa verde”, iar adversarele vor promova din oficiu în Liga a III-a, dacă îndeplinesc condiţia de mai sus, şi anume, aceea de a avea CIS. În cazul în care o echipă situată pe locul 1 nu deţine Certificatul de Identitate Sportivă, aceasta nu va putea fi înlocuită cu gruparea de pe poziţia secundă din judeţul respectiv, ceea ce înseamnă că la baraj vor putea participa doar campioanele.