marți, august 11, 2020
Diverse

Mediatizarea online a Festivalului „Învârtita Dorului” a avut succes! Regele Mihai I şi Regina Ana, printre invitaţii care au participat, de-a lungul anilor, la evenimentul de la Vaideeni

226Vizualizari
În 2020, din pricina pandemiei de coronavirus, Festivalul de Folclor Păstoresc „Învârtita Dorului”, de la Vaideeni, nu s-a mai putut desfăşura conform calendarului cultural al judeţului, adică, în preajma zilei de 24 iunie, cu prilejul sărbătorii Sânzienelor. Poate tocmai de aceea, administraţia publică locală condusă de primarul Daniel Băluţă a depus eforturi pentru a realiza o mediatizare online a tuturor celor 51 de ediţii de până acum. Iar acţiunea a fost una de succes, mai ales că, pe Facebook, postările celor ce administrează pagina oficială a Festivalului „Învârtita Dorului” au atras sute de distribuiri, mii de like-uri şi comentarii.

Cu această ocazie, s-a pus accent, în special, pe trecerea în revistă a unora dintre invitaţii de seamă care au participat la evenimentul tradiţional de la Vaideeni. Astfel, de departe, printre cele mai importante personalităţi prezente în frumoasa şi pistoreasca localitate vâlceană se numără şi Maiestatea Sa, Regele Mihai I, împreună cu Regina Ana. Cei doi au venit la Vaideeni chiar la o ediţie jubiliară, cea de-a 30-a, din 1998. „Ediția festivă cu numărul 30, din 27-28 iunie 1998, va rămâne de neuitat, când Maiestățile Lor, Regale Mihai I și Regina Ana, au semnat în cartea de onoare a Festivalului nostru”, au dezvăluit organizatorii „Învârtitei Dorului”. Regina Ana a decedat pe 1 august 2016, iar Regele Mihai I – pe 5 decembrie 2017.

Tot din postările de pe Facebook, am mai aflat că, pe 27 iunie 1999, s-a consemnat prezența la Vaideeni a academicianului Constantin Bălăceanu – Stolnici.
Sursă foto: Facebook Festivalul de Folclor Păstoresc „Învârtita Dorului” Vaideeni Vâlcea