luni, septembrie 9, 2024
Administrație

Melente va aduce, din nou, superartişti la Ziua Comunei Drăgoeşti: Olguţa Berbec, Ilie Dură şi nu numai

1.65KVizualizari

Joi, 15 august, primarul Gheorghe Melente va organiza a VII-a ediţie a Zilei Comunei Drăgoeşti. La acest eveniment, vor concerta mai mulţi artişti apreciaţi, printre care Olguţa Berbec, Ilie Dură, Rodica Nicolescu şi alţii. De pe scena în aer liber, nu vor lipsi Căluşarii din Drăgoeşti, care promit un spectacol de neuitat. Plus că primarul Gheorghe Melente le va pregăti şi alte suprize celor prezenţi la petrecere.
„Vom avea un loc special pentru copii, cu tiribombe şi alte distracţii. Vom face şi o competiţie pentru cei mici, în care vom da premii, diplome, medalii şi cupe. Adică, va fi ceva special, mai ales că, în luna august, se întorc acasă mulţi dintre locuitorii din Drăgoeşti plecaţi la muncă în străinătate! Ca o altă noutate, în această perioadă, avem în derulare numeroase lucrări în localitate, printre care aş aminti Centrul Cultural Mihai Viteazul, unicat în Vâlcea, realizat de Compania Naţională de Investiţii. Aici, vor fi săli de spectacole, de recuzită. Acest model este primul început în România, iar, în ţară, mai sunt doar 10 de acest tip. Adică, va fi ceva foarte frumos…”, a anunţat primarul Gheorghe Melente.