miercuri, ianuarie 20, 2021
Handbal

Memorialul „Constantin Tită”, prima competiţie pentru SCM Rm. Vâlcea, după pauza de o lună şi jumătate. Trofeele aşteaptă să fie decernate!

497Vizualizari

• intrarea în Sala Traian, la toate meciurile din cadrul turneului amical din 28-29 decembrie, va fi gratuită!

Din această săptămână, lotul echipei SCM Rm. Vâlcea, care se va reuni, în sfârşit, în efectiv complet, pentru prima oară după turneul final al Campionatului Mondial de handbal feminin, va intra în linie dreaptă cu pregătirile pentru a participa la ediţia a 11-a a Memorialului „Constantin Tită”. Aşa cum am mai anunţat, competiţia va avea loc pe 28 şi 29 septembrie, în Sala Traian, şi e organizată de Asociaţia Handbalului Vâlcean „Constantin Tită”, în colaborare cu Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea, Asociația Județeană de Handbal Vâlcea și Direcţia Judeţeană pentru Sport și Tineret Vâlcea.

HC Zalău şi SCM Craiova au participat şi în vară la Cupa Vâlcii

Întrecerea va aduna la start alte trei echipe din Liga Florilor: HC Zalău (locul 9), SCM Craiova (locul 10) şi CSM Slatina (locul 11). Primele două dintre acestea sunt adversare tradiţionale, deoarece au participat şi în vară la Cupa Vâlcii (2-3 august). Atunci, a mai fost prezentă în Sala Traian şi Corona Braşov, care a fost exclusă recent de FRH din Liga Florilor, din cauza folosirii unor tratamente intravenoase interzise de IHF. De această dată, în locul echipei de la poalele Tâmpei, oficialii vâlceni au invitat formaţia CSM Slatina, care e antrenată de Victorina Bora. Turneul amical din acest week-end se va disputa după sistemul fiecare cu fiecare.
Şi încă un lucru care merită menţionat! Ca şi la ediţiile desfăşurate până în prezent, intrarea în Sala Traian, la toate meciurile din cadrul Memorialului „Constantin Tită”, va fi gratuită. Aşadar, vâlceni, poftiţi în Polivalentă, pentru a vă reîntâlni cu campioanele en-titre ale ţării!

Memorialul „Constantin Tită” / Ediţia a XI-a

Programul meciurilor:

• Vineri, 28 decembrie:
SCM Craiova – HC Zalău (Ora 10.00)
SCM Rm. Vâlcea – CSM Slatina (Ora 12.00)
CSM Slatina – SCM Craiova (Ora 17.00)
HC Zalău – SCM Rm. Vâlcea (Ora 19.00)

• Sâmbătă, 29 decembrie:
HC Zalău – CSM Slatina (Ora 10.00)
SCM Rm. Vâlcea – SCM Craiova (Ora 12.00)
• Festivitatea de premiere va avea loc de la ora 13.30