Aceasta este o zi în care prin lupta milenară și prin voința lui Dumnezeu s-a desăvârșit România. Este o zi în care trebuie mai mult ca oricând să ne cinstim trecutul glorios și să fim conștienți de sarcinile pe care avem să le realizăm în viitor. 1 Decembrie este ziua națională a românilor, este ziua în care națiunea își sărbătorește împlinirile, își omagiază eroii și se strânge în jurul virtuților și valorilor sale, curaj, demnitate, determinare în apărare și afirmare de sine.
Este ziua noastră, a tuturor și a fiecăruia dintre noi; este ziua în care, dacă am uitat vreodată, trebuie să ne amintim că putem reuși numai prin noi înșine și doar împreună. Națiunea civică română, europeană și euro-atlantică, își cinstește cultura, limba, tradițiile prin care comunitatea noastră își poate clădi un viitor pe măsura trecutului glorios. În această zi, peste tot în țară, și nu numai, de la București și până în cele mai mici așezări, românii vor cinsti prin manifestări publice ziua lor urându-și „La Mulți Ani” lor și României în prosperitate, în securitate și în respect pentru alte state. Dar, mai important, în această zi, în fiecare dintre noi trebuie să se audă oda bucuriei de a fi împreună în comunitatea românească.
Liberalii vâlceni, la fel ca toți românii, urează țării și tuturor „La Mulți Ani, România!”
• CNAIR a transmis către SICAP documentația pe baza căreia se va încredința, prin licitația publice, realizarea studiului de prefezabilitate...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe