miercuri, octombrie 16, 2024
Monden

Micul Pepe, un maestru al distracției și pe timp de pandemie. A adus la Vâlcea pinata, care i-a cucerit rapid pe cei mici…

2.36KVizualizari
Micul Pepe, poate cel mai cunoscut entertainer din Vâlcea, cu sute, chiar mii de mini-spectacole de copii la activ, a reușit să se adapteze rapid pandemiei de Covid-19, când regulile privind distanțarea socială au pus la pământ multe dintre petrecerile private. Printre noutățile pe care le-a adus copiilor în toată această perioadă mai grea se numără și pinata, adică jucării diverse (de la mașini, până la personaje de desene animate) umplute cu dulciuri delicioase, care abia așteaptă să fie descoperite și gustate, inclusiv de adulți.

„Pentru mulți dintre noi, primele luni ale pandemiei au fost foarte grele, în sensul că nu mai puteam ține petreceri private pentru copiii care doreau să aibă de ziua lor de naștere prieteni mulți, să se distreze alături de noi. Le-am adus însă pinata, pentru o distracție garantată. Este vorba de jucării pline cu dulciuri, gata să fie descoperite și degustate în urma unui joc al imaginației. Copiilor le-a plăcut enorm asta și vă mărturisesc că am avut numeroase cereri pentru petrecerile lor restrânse. Am avut grijă mereu să iau jeleuri și caramele de calitate, pentru că și eu am copii și știu cât înseamnă sănătatea lor. Nu am pus bomboane, deoarece exista riscul ca cei mici să se înece cu ele. Treptat, lumea petrecerilor va reveni la normal. Până atunci, trebuie să ne adaptăm, să fim aproape, și totuși, departe, de copii”, a spus Micul Pepe.