Fotbal Județean

Miercurea aceasta, Consiliul Judeţean a aprobat un ajutor financiar de 350 de mii de lei pentru AJF Vâlcea

493Vizualizari

Zilele trecute, Consiliul Judeţean Vâlcea a postat, pe site-ul oficial, ordinea de zi a şedinţei care a avut loc în această săptămână. Printre punctele care au fost luate în discuţie în şedinţa de miercuri, 2 octombrie, s-a numărat şi cel care a vizat alocarea unei sume de bani pentru AJF Vâlcea. Este vorba de 350 de mii de lei, pe care noua conducere a fotbalului judeţean, reprezentată de preşedintele Adrian Comănescu, i-a solicitat, pe 29 august, pentru plata baremurilor către arbitri şi observatori. Consilierii judeţeni şi-au dat acordul pentru acest sprijin financiar, astfel că echipele din Vâlcea vor mai achita doar 10 la sută din valoarea totală a cheltuielilor aferente pentru activitatea fotbalistică pe care o desfăşoară.

Sarmi-Getica şi Hidro beneficiază, de asemenea, de sprijinul lui Constantin Rădulescu

Tot miercurea aceasta, Consiliul Judeţean a mai repartizat 15 mii de lei pentru Asociaţia Sportiv-Culturală „Sarmi-Getica”, pentru participarea echipei Boromir la competiţia de minifotbal EMF EuroCup 2019, care a avut loc recent, în Italia. În plus, a mai fost acordat un ajutor şi pentru Asociaţia Clubul Sportiv „Hidro”, în valoare de 35 mii de lei, în baza unui proiect de „promovare a cluburilor sportive vâlcene”. Conform informaţiilor oferite de instituţia condusă de Constantin Rădulescu, cel care a şi fost iniţiatorul acestei acţiuni, sumele ce vor fi distribuite către AJF, Sarmi-Getica şi Hidro sunt nerambursabile.