Miercurea aceasta, „VÂLCEA SE ÎMBRACĂ ÎN IE!”. Constantin Enceanu, invitat special la evenimentul organizat de CJV
513Vizualizari
În această săptămână, Ziua Universală a Iei va fi marcată cum se cuvine la Vâlcea! Miercuri, 24 iunie, în Râmnic se va desfășura o nouă ediție a evenimentului „Vâlcea se îmbracă în ie!”, care e organizat în parteneriat de Consiliul Județean Vâlcea și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPT) Vâlcea. Cu acest prilej, începând cu ora 17.00, pe scena amplasată în parcarea de la Casa Științei, din cartierul Ostroveni, va avea loc un spectacol de muzică populară. Cel mai important nume de pe lista artiștilor invitați este cel al lui Constantin Enceanu. Altfel, la acest eveniment vor mai concerta și câteva cântărețe îndrăgite de folclor din Vâlcea (Ionela Petria, Cristina Udrea, Anamaria Iorga, Ana-Maria Cîrjan și Rodica Nicolescu), precum și orchestra „Rapsodia Vâlceană”.

„VÂLCEA SE ÎMBRACĂ ÎN IE! Pe 24 iunie, vă aștept să sărbătorim împreună IA strămoșească și frumusețea portului popular românesc! Eu m-am pregătit deja, mi-am luat cămașa tradițională și vă aștept cu mare drag, începând cu ora 17:00, în zona „Casa Științei” din Ostroveni, să ne bucurăm de un spectacol extraordinar. Îmbrăcați în ie sau nu, important este să fim împreună și să ne bucurăm de această zi minunată! Ne vor încânta artiștii noștri de la Rapsodia Vâlceană, Școala Populară de Arte, Fanfara Județeană și îndrăgitul artist Constantin Enceanu! Vă așteptăm cu mare drag!”, a anunțat președintele CJ Vâlcea, Constantin Rădulescu, pe pagina sa de Facebook.




