joi, septembrie 12, 2024
Fotbal Național

Miercuri, 3 iulie, Chimia 1973 Rm. Vâlcea îşi va afla adversarele din Cupa României – faza regională! Vezi aici pe cine ar putea înfrunta deţinătoarea trofeului judeţean din competiţia KO!

326Vizualizari
În sezonul 2024-2025, judeţul nostru va fi reprezentat de Chimia 1973 Rm. Vâlcea în faza regională a Cupei României, competiţie care va demara chiar la mijlocul săptămânii viitoare. La tragerea la sorţi pentru stabilirea grupelor, la fel ca la barajele de promovare în Liga a III-a, Vâlcea va face parte din Regiunea 6 (Sud-Vest), alături de judeţele Argeş, Dolj, Dâmboviţa, Olt şi Teleorman.

Cea mai tare adversară ar putea fi ACS Urban Titu, care a promovat în Liga a III-a

Dintre posibilele adversarele ale echipei noastre, cea mai puternică pare a fi ACS Urban Titu (din Dâmboviţa). Aceasta este una dintre cele două formaţii din Regiunea 6 (Sud-Vest) care au realizat eventul pe plan judeţean, iar în plus, recent, a promovat şi în Liga a III-a. Gruparea din Dâmboviţa a fost mai bună decât Metropolitan Işalniţa, campioana judeţului Dolj, pe care a bătut-o de două ori, atât acasă, cât şi în deplasare, de fiecare dată cu acelaşi scor (3-0).
Altfel, Chimia 1973 Rm. Vâlcea ar mai putea da şi peste CSL Nanov (din Teleorman), cealaltă echipă care a câştigat atât titlul, cât şi trofeul Cupei României. La barajul pentru promovare în Liga a III-a, formaţia din Teleorman a fost învinsă însă clar de ACS Speed Academy Piteşti. Campioana Argeşului s-a impus cu 5-0 (pe teren propriu) şi cu 2-1 (în deplasare). În celelalte trei judeţe din Regiunea 6 (Sud-Vest), câştigătoarele fazelor locale ale Cupei României au fost echipele AS CS Domneşti (Argeş), Lupii Profa Spineni (Olt), în timp în Dolj a triumfat, din nou, Avântul Pieleşti.
Potrivit regulamentului de desfăşurare a Cupei României, în faza regională se vor alcătui două grupe de câte trei echipe, care se vor înfrunta după sistemul fiecare cu fiecare, însă doar tur. Cele trei etape vor avea loc pe 10, 13 şi 17 iulie, meciurile urmând a începe la ora 18.00. Apoi, câştigătoarele celor două grupe se vor duela în finala regiunii respective, care se va disputa într-o singură manşă, pe 20 iulie, de la ora 17.30.