luni, noiembrie 17, 2025
Diverse

Mihai Costea – dublă, la Brezoi. Budești debutează în deplasare, la Orlești

475Vizualizari

E clar că Viitorul Budești arată mult mai bine decât în sezonul trecut, rămând să confirme asta în Liga a IV-a, care va începe weekendul acesta. Lucian Briceag a precizat că lotul este stabilit în mare parte, urmând să mai consolideze puțin defensiva.

Miercurea trecută, am jucat cu Lotru Brezoi, meci ]n care ne-am impus cu 4-1. Mihai Costea a marcat de două ori, iar echipa noastră a mai punctat prin Costache și Mătăsaru. Nu am mizat pe rezultate în acest jocuri. Și cu Călimănești, am pierdut pe final, cu 2-1. Ilie Constantin a dat un supergol pentru noi, la vinclu, de la 20 de metri. Noi încă nu suntem omogeni, avem nevoie de jocuri. Ne-am făcut o idee clară despre ce trebuie să jucăm. Avem mulți tineri în joc… În prima etapă, duminică, ne vom deplasa la ACS Orlești. E important pentru moralul nostru să luăm 3 puncte. Am vrea în fiecare miercuri să disputăm câte un amical, cu echipe de Liga a III-a, ca să fim mai bine închegați”, a explicat Lucian Briceag, reprezentantul echipei Viitorul Budești