Fotbal Județean

Mihai Diaconescu (Unirea Tomșani): Sunt de 3 ani la pensie. Fotbalul era singura mea metodă de a nu mă plictisi atât de rău…

1.14KVizualizari

Mihai Diaconescu, președintele echipei Unirea Tomșani, speră că, în două-trei luni, vom avea din nou fotbal județean. El a precizat că, în cei 3 ani de când este la pensie, doar meciurile l-au mai ținut în priză.

“Nu e deloc ușor să fii la pensie. E o plictiseală de mori. Așa, cu fotbalul, timpul trecea mai repede, mai frumos. Mă întâlneam și eu cu băieții, mai discutam, mai elaboram tehnici de joc. Discutam cu oameni de fotbal, precum “Pacu” de la Călimănești, Romcescu de la Slătioara, Costică Briceag de la Valea Mare și alții. Fotbalul e motiv de sărbătoare la țară, iar lipsa lui pentru o perioadă atât de mare de timp și-a spus cuvântul. Cu toții resimțim din plin lipsa meciurilor. Stadioanele plâng de atâta așteptat”, a spus Mihai Diaconescu.