Administrație

Mihai Ionescu şi Victor Manea au montat 400 de lămpi LED pe drumurile principale din Cernişoara

32Vizualizari

În ultima perioadă, primarul Mihai Ionescu şi viceprimarul Victor Manea au realizat o investiţie importantă pentru locuitorii din Cernişoara. Aceasta s-a referit la modernizarea iluminatului public stradal. Astfel, pe drumurile principale din comună au fost montate nu mai puţin de 400 de lămpi LED, care vor aduce şi o economie considerabilă în bugetul primăriei. „Vechile becuri de pe stâlpii din comună au fost înlocuite cu lămpi LED, fiind vorba, în acest caz, de peste 400, pe care le-am montat pe cele mai importante artere din localitate. Asta va duce, bineînţeles, la o scădere a costurilor de administrare a sistemului de iluminat public stradal. Fiind vorba de lămpi LED, moderne, consumul va fi unul mai mic cu aproximativ 50 la sută. Astfel, vor rămâne nişte bani în bugetul local pe care vom putea să-i redistribuim către alte investiţii necesare pentru comunitate. De menţionat e şi faptul că am montat toate becurile vechi pe drumurile laterale din comună, astfel încât şi acestea să beneficieze de iluminat public nocturn”, ne-a declarat primarul Mihai Ionescu. Acesta a mai precizat că firma prin care s-a derulat proiectul de modernizare a sistemului de iluminat public stradal s-a angajat, conform contractului semnat între cele două părţi, să asigure şi asigure şi serviciile de mentenanţă, pe următorii cinci ani. „Consider că am realizat o investiţie importantă pentru comunitatea locală, prin montarea de lămpi LED pe drumurile din Cernişoara, dar şi prin extinderea sistemului de iluminat public nocturn pe arterele laterale. Acum, avem iluminat aproape sută la sută în localitate, ceea ce un lucru foarte frumos. Zici că noaptea e ca ziua, pentru că lămpile LED sunt montate şi pe fiecare stâlp. Sunt mai multe avantaje care derivă din realizarea acestei investiţii. Astfel, lămpile LED sunt mult mai puternice decât becurile vechi, incandescente, iar, în plus, sunt şi mai durabile, asta ca să nu mai vorbim că şi consumul de energie va fi unul mult mai mic”, a adăugat viceprimarul Victor Manea.

0
error: Content is protected !!