luni, iunie 8, 2026
Sporturi

Mihai Văduva luptă, luna aceasta, pentru al treilea titlu național de box din carieră. Să-i urăm succes!

1.98KVizualizari

Mihai Văduva a avut o perioadă de pregătire intensă, cu multe meciuri de verificare, la Pitești și Tg. Jiu, pe care a reușit să le câștige. Pe 23 noiembrie, el va participa, pentru prima oară, la Campionatul Național de seniori, categoria 57 de kilograme. Talentatul pugilist vâlcean are deja în palmares două medalii de aur, însă la juniori.

„Sunt legitimat la clubul lui Pantera Tănăsie, din Craiova. M-am antrenat foarte bine în ultima perioadă, cu Alex Obadă și Alex Panek. Sunt pregătit pentru un nou titlu național. Campionatul va avea loc la Tg. Mureș. De abia aștept meciurile. Aș dori să mulțumesc și nașului meu, Dacian Sarsan, care m-a susținut mereu să-mi văd visurile îndeplinite. Iubesc mult boxul și vreau să ajung cât mai sus în acest sport”, a precizat Mihai Văduva, dublu campion național la box al Vâlcii.