Mihai Văduva şi-a propus un obiectiv major în 2020: medalii la Europenele şi Mondialele de box!
2.54KVizualizari
Anul acesta, Mihai Văduva a ieşit, pentru a doua oară consecutiv, campion naţional la box, la categoria 52 de kilograme. Pentru 2020, pugilistul vâlcean şi-a stabilit un obiectiv cu totul deosebit: câştigarea de medalii atât la Campionatul Mondial, cât şi la Europene. „În aprilie, vor avea loc Europenele, iar, în septembrie, Mondialele de tineret. Acum, mă antrenez la lotul naţional cu Relu Auraş, iar, la Vâlcea, cu Marius Băluţă. Mă pregătesc cât mai mult, astfel încât să-mi îndeplinesc obiectivele propuse pentru 2020… Iubesc mult boxul şi am speranţa că voi reuşi să urc pe podium la cele mai mari competiţii care vor avea loc anul viitor”, a precizat Mihai Văduva.