Mihalache, Enăchescu şi fraţii Savu se vor specializa la Academia „Hagi”
În urma parteneriatului pe care iSport îl va încheia cu Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi”, clubul din Râmnic va avea enorm de câştigat din punct de vedere al calităţii. Grupele de copii vor putea participa în mod gratuit la toate turneele organizate de „Rege”, iar cei mai buni dintre puşti vor fi testaţi periodic privind cooptarea la academia din Constanţa. În plus, colaborarea va însemna enorm şi pentru antrenorii Bogdan Mihalache, Narcis Enăchescu, Alin şi Adrian Savu, care vor participa la cursuri de specializare. „La cea mai puternică academie de fotbal din ţara noastră, politica e aceea de a ne familiariza cu o altă filosofie de a antrena, pe care ei au introdus-o în România. Vom avea numai de câştigat de pe urma acestui parteneriat fructuos”, a precizat Bogdan Mihalache.