vineri, octombrie 4, 2024
Fotbal Județean

Militarul-fotbalist Alex Ciucă (Oltul Ioneşti) a stat în stradă, pentru a veghea la respectarea Ordonanţelor

1.52KVizualizari
Alex Ciucă, fotbalist în Superligă, la Oltul Ionești, este angajat al MApN de 10 ani. A lucrat la București prima dată, după care s-a transferat la Vâlcea, la „Panait Donici”. De o lună, el a stat mai mult în stradă, alături de colegi din Poliție și Jandarmerie, pentru a veghea respectarea Ordonanței Militare privind deplasarea persoanelor pe perioada stării de urgență.
„Oamenii au respectat în general legea. Au fost și cazuri, în care aceştia au ieșit pe stradă, la plimbare, aiurea, fără declarație. Dar acele persoane au suportat rigorile legii. Este ciudat să vezi străzi goale, dar e bine, pentru că de noi depinde cât de mult vom mai sta acasă. E clar că ne e greu, dar altă soluție nu avem. Şi mie mi-e dor mult de fotbal. De abia aștept să revin cu colegii pe teren. Dar, nu știe nimeni când vom reîncepe meciurile oficiale”, a spus Alex Ciucă, de la Oltul Ioneşti.