Milosteanu nu a mai rezistat: Iar ne-a nenorocit Mosor!😮 De ce e singurul care greșește cu noi???🤦♀️
Sparta Rm. Vâlcea s-a impus cu scorul de 1-0, pe teren propriu, cu FC Băbeni. Răzvan Milosteanu și-a felicitat adversarii pentru acest succes, însă l-a pus la zis pe arbitrul de centru, Răzvan Mosor. Potrivit afirmațiilor sale, în sezonul trecut, cavalerul fluierului l-a nenorocit pe oriunde l-a prins. „Încă o dată, Mosor a fost sub așteptările tuturor! A dat decizii multe în defavoarea echipei mele. Din cauza lui, Sparta a marcat la faza premergătoarea golului, când a fost fault clar asupra unui jucător al meu. De ce nu a văzut, din nou? De ce sezonul trecut, pe oriunde ne-a prins, ne-a dat roșii pe bandă rulantă?! Doar el a făcut asta! De ce alți arbitrii nu ne-au făcut praf? Să nu mai vorbesc de tușierii de la meciul cu Sparta, care sunt purtători ilegali de fanion. Ei nu iau decizii, nu se implică deloc, deși văd clar fazele din teren, care au loc la 5-6 metri de ei. Da, Sparta trebuia să primească penalti! Mie nu mi-e deloc rușine să recunosc asta! Adversarii au avut două bare, dar am avut și noi ocazii mari! Azi, chiar ne-am exprimat bine în teren! Dar, degeaba!„, a declarat Răzvan Milosteanu, antrenor la FC Băbeni.