Minerul Berbești a făcut scorul etapei în L4… A plouat cu goluri din Argentina, Uruguay, Dubai, Berbești și… Zătreni
A fost scorul etapei în Liga a IV-a la Berbești, unde echipa locală, Minerul, s-a impus de 9-2, contra celor de la Chimia 1973 Rm. Vâlcea. La 1-0, pentru „ortaci”, adversarii au încasat un cartonaș roșu, pentru injurii la adresa arbitrului. “Prima repriză nu a fost prea bună pentru noi, de vreme ce am fost egalați la 1-1, deși am jucat în inferioritate. După pauză, eu am dat două goluri și am relansat oarecum jocul, am dat încredere colegilor. A mai marcat pentru noi Santiago – din Uruguay, 1 gol, Gian – din Argentina, 2 goluri, Adi Surdu – 2 goluri, Adi Văduva și Bogdan Nica. Se văd rezultatele muncii la antrenamente. Important e să avem răbdare. Suntem o echipă foarte disciplinată. Nu luăm decât cartonașe de joc. Avem doar trei cartonașe galbene în patru etape. Deci, ne vedem de joc, pentru că doar așa putem progresa”, a precizat Cosmin Popa, managerul clubului Minerul Berbești.