Minerul Berbești – a treia victorie. Brezoi a terminat în 9! Nica – supergol, de la vreo 30 de metri…
Minerul Berbești a învins-o cu scorul de 5-2 pe Lotru Brezoi și a ajuns la a treia victorie din acest sezon. Alex Șantia, Bogdan Nica (lovitură liberă de la 28 de metri), Dragoș “Geolgău” (din penalti), Adi Surdu și Darius Golescu au marcat pentru “ortaci”. Brezoi a terminat meciul în 9 jucători, primind două cartonașe roșii în minutul 60 și 78. “Mai vine și câte o victorie! E clar că ducem lipsă de experiență. Azi, am avut cel puțin 7-8 ocazii singuri cu portarul. Rezultatul trebuia să fie mai mare! Sunt supărat că s-a ratat mult. Am avut 2-0, după care adversarii au redus din diferență. Mă temeam să nu avem un episod din care să nu luăm cele trei puncte. Avem doar 3 victorii! Va fi greu, pentru că vom întâlni echipe dificile pe parcurs, gen Călimănești, Tomșani, Păușești-Măglași. La meciul cu Brezoi, a fost prezent și domnul primar Petre Glomnicu. Dânsul ne-a promis susținere. Mulțumim și suporterilor pentru atmosfera din tribună. Au fost multă lume prezenta la meci”, a declarat Bogdan Nica, antrenor-jucător la Minerul Berbești.