marți, iulie 21, 2026
Diverse

Minerul Berbești are două succese, în 4 zile! David Golescu, golgheter!💪💪💪

748Vizualizari

Zilele acestea, conducerea echipei de seniori CSO Minerul Berbești (care va activa în Liga a VI-a) va anunța lotul pe care se va baza în noul sezon competițional. Echipa antrenată de Bogdan Nica a disputat două jocuri amicale săptămâna trecută, cu Știința Grădiștea (scor 5-3) și FC Vlădești (4-2). În primul meci, am înscris prin Alex Vasilescu, Darius Golescu, Lucian Aldea și David Golescu. În cel de-al doilea meci, am marcat prin David Golescu (16 ani, două goluri), Edi Bugaru (14 ani), Alex Vasilescu și un autogol. Echipa merge bine. I-am folosit pe toți, nu mă bazez pe rezultate, important e să facem un prim 11 eficient. Majoritatea jucătorilor sunt tineri, de 15, 16, 17 ani și 18 ani. Sper ca, săptămâna aceasta, să definitivez lotul. Sâmbătă, de la ora 19.00, vom juca contra celor de la Unirea Tomșani, pe teren propriu. Eu știu că ne va fi greu la început, dar cu ambiție, determinare și disciplină putem face ceva frumos. Nu avem experiență, dar trebuie să compensăm prin atitudine. Dacă reușesc să mențin lotul, în 2-3 ani putem face față cu succes în Liga a IV-a. De fapt, asta îmi doresc”, a explicat Bogdan Nica.