Fotbal Național

Minerul Costești a adus un jucător de la Dăești. „Țețe” mai pregătește un transfer…

902Vizualizari

Minerul Costești l-a transferat pe Mario Diaconescu (FOTO), unul dintre juniorii talentați de la Viitorul Dăești. Marius „Țețe” Vlădoi a anunțat că mai vrea să aducă un jucător, cu care speră să ajungă la o înțelegere în cursul acestei săptămâni.

„E foarte important să avem un lot echilibrat, mai ales în contextul unor eventuale accidentări neplăcute. La ora actuală, îi avem accidentați pe Zanfir și Păun. De asemenea, Vali Mihalcea a acuzat unele probleme medicale după ultimul amical. Sper să se recupeze toți în aceste zile și să-i avem apți pentru ultimul meci amical. Vrem să mai luăm un joc, cu o echipă de Liga a III-a”, a explicat Marius Vlădoi.

Minerul Costești a câstigat cu scorul de 2-1 amicalul cu Viitorul Dăești și l-a pierdut cu 3-0 pe cel cu Unirea Bascov.