Minerul Costeşti a câştigat duelul vicecampioanelor din Vâlcea şi Argeş. „Ortacii” au avut mulţi jucători noi pe teren
La mijlocul acestei săptămâni, Minerul Costeşti a disputat cel de-al doilea amical din perioada de vară. Astfel, miercuri, 24 iulie, trupa antrenată de Marius „Ţeţe” Vlădoi a înfruntat-o din nou, pe Voinţa Budeasa, vicecampioana judeţului Argeş din sezonul trecut. Duelul a avut loc pe Stadionul „Oltchim” s-a încheiat cu scorul de 2-1 pentru echipa vâlceană, pentru care au punctat Eduard Puşcatu (în minutul 40) şi Valentin Neacşu (minutul 52). Oaspeţii au redus din handicap în minutul 72. Aşa cum se cunoaşte, în meciul tur, de la finele săptămânii trecute, care s-a desfăşurat pe terenul argeşenilor, Voinţa Budeasa s-a impus cu scorul de 7-5.
În prima repriză a partidei de miercuri după amiază, Minerul Costeşti a evoluat cu următorul „unsprezece”: Marius Vlădoi – Mihai Lungan, Octavian Marinescu, Ionuţ Vladu, Cătălin Păun, Claudiu Traşcă, Marinel Ciocotoiu, Sică Bălţăţeanu, Ciprian Mihăilă, Eduard Puşcatu şi Bogdan Mihăilă. După pauză, au fost introduşi pe teren şi ceilalţi jucători din lot: Angel Dumitrescu (portar), Vlad Mihalcea, Lucian Pătularu, Valentin Neacşu, Bogdan Şurlin, Sică Vlad, Ştefan Despoiu şi Alexandru Chiripuş.