luni, septembrie 9, 2024
Fotbal Național

Minerul Costeşti a câştigat ultimul meci important cu Viitorul Dăeşti: finala Cupei României, pe 5 iunie 2019!

1.11KVizualizari
În această săptămână, Minerul Costeşti şi Viitorul Dăeşti se vor întâlni de două ori la rând. Prima oară – în turul 1 al Cupei României, iar a doua oară – în prima etapă din noul sezon al Ligii a III-a. Ultima întâlnire oficială importantă dintre cele două combatante a avut loc anul trecut, pe 5 iunie, la Drăgoeşti, în finala fazei judeţene a Cupei României. Partida a fost câştigată de Minerul Costeşti, la limită, cu scorul de 1-0. Meciul ulterior, din Supercupa AJF, care s-a disputat pe 13 iunie, pe fostul stadion „Oltchim” (în prezent, Brother’s Sport Hub), când „ortacii” s-au impus cu 10-4, nu poate fi luat ca reper, deoarece oficialii de la Fedeleşoiu au trimis pe teren doar juniori, titularii fiind pe drum spre Piteşti, pentru a pregăti duelul cu Real Bradu. Partida din Supercupa AJF a fost programată în grabă, pentru a-l ajuta pe Lucian Iordache să-şi ispăşească o etapă de suspendare. Acesta primise un cartonaş roşu în finala Cupei României, de la Drăgoeşti, din cauza căruia nu ar fi avut drept de joc în manşa tur a barajului de promovare.
Astăzi, prin prisma experienței acumulată deja la nivelul Ligii a III-a, dar și a unui lot alcătuit din jucători mai valoroși, Viitorul Dăești are prima șansă la victorie, în ambele confruntări.