• „Teţe” Vlădoi & Co., la al doilea rezultat-bombă din acest sezon, după victoria de la Cisnădie
Pe lângă Viitorul Dăeşti, şi Minerul Costeşti a jucat, vineri, 16 aprilie, în judeţul Sibiu. Marius „Ţeţe” Vlădoi & Co. s-au deplasat la Axente Sever, comuna limitrofă oraşului Copşa Mică, unde au înfruntat echipa „satelit” de Liga I, Gaz Metan Mediaş 2. Deşi au avut în faţă formaţia care înaintea acestei runde se afla pe locul 3 în clasamentul Seriei 7 din Liga a III-a, „ortacii” au terminat meciul la egalitate, 1-1 (după ce adversarii au avut 1-0, la pauză).
Sibienii au marcat prin Gabriel Valentin Plumbuitu (în minutul 20), în timp ce pentru Minerul Costeşti a înscris Marius „Sică” Vlad (63). „Şeptarul” din echipa vâlceană şi-a trecut astfel în cont primul gol în Liga a III-a pentru Minerul Costeşti. De menţionat mai este faptul că acelaşi scor s-a consemnat şi în tur, în Zăvoi, când Ciprian Vlădoi a punctat în minutul 76, iar Alexandru Negrea a egalat în minutul 83.
„Ortacii” sunt superiori rivalilor de la Dăeşti şi Horezu, în meciurile cu vicelidera seriei, Măgura Cisnădie
Pentru echipa vâlceană, remiza de pe Stadionul „Comunal” din Axente Sever a fost cel de-al doilea rezultat-bombă înregistrat în sezonul actual. Aşa cum se cunoaşte, în tur, Minerul Costeşti a reuşit să se impună uluitor în faţa echipei Măgura Cisnădie, care va disputa, în luna mai, barajele de promovare în Liga a II-a. Pe 16 octombrie, „ortacii” au învins-o pe vicelidera Seriei 7, cu 1-0, chiar în deplasare, printr-un gol semnat de Răducu Rădulescu, în minutul 77. Iată că, după exact şase luni, pe 16 aprilie, „Ţeţe” Vlădoi & Co. au bifat un nou meci de referinţă.
Dacă în restul „dublelor” cu celelalte rivale din Liga a III-a sunt inferiori, cel puţin din acest punct de vedere al rezultatelor înregistrate în faţa Măgurii Cisnădie, jucătorii de la Minerul Costeşti pot fi mândri că sunt mai tari decât cei de la Viitorul Dăeşti sau Flacăra Horezu, care au pierdut toate partidele jucate contra viceliderei Seriei 7. Astfel, echipa de la Fedeleşoiu a fost înfrântă cu 1-0 pe teren propriu, iar week-end-ul trecut a pierdut cu 4-2 în deplasare, în timp ce fotbaliştii din Treapt au cedat cu 1-0 „afară” şi cu 3-0 acasă.
Nu trebuie uitat însă că Minerul Costeşti a capotat drastic în returul cu Măgura Cisnădie, din Zăvoi, 0-8, în urmă cu o etapă, acesta fiind scorul-fluviu de până acum al campionatului.
După o pauză de o lună, și echipele din Liga a III-a au început să-și reia pregătirile pentru cea de-a...
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe