Fotbal Județean

Minerul Costeşti a învins Cozia Călimăneşti şi a revenit pe primul loc în Superligă

1.61KVizualizari

Minerul Costeşti a câştigat cu scorul de 3-2 meciul disputat pe Stadionul Oltchim, cu Cozia Călimăneşti. În urma acestui succes, „ortacii” au urcat pe primul loc în clasamentul Superligii. Minerul Costeşti a început puternic partida, cu două ocazii uriaşe la aceeaşi fază, prin Vali Mihalcea şi Cătălin Păun, dar portarul advers a fost la post şi a împiedicat deschiderea scorului. În minutul 17, juniorul Ciprian Mihailă a deschis scorul pentru formaţia din comuna administrată de primarul Toma Peştereanu cu un şut imparabil, la colţul lung, din afara careului (1-0). La scurt timp după aceea, Claudiu Traşcă a cerut arbitrului un penalti, pentru un fault din spate. Cozia a replicat printr-o ocazie uriaşă, dar mingea trimisă din lateral a trecut pe lângă bara a doua… Cu cinci minute înainte de finalul primei reprize, Vali Mihalcea a făcut 2-0, cu un şut la firul ierbii, din 6 metri de poartă.
În minutul 50, Ionuţ Vladu, de la Minerul Costeşti, a luat o acţiune pe cont propriu şi, după o cursă de 50 de metri, i-a pasat unui coechipier în careul advers, care, singur cu portarul, nu a reuşit să trimită mingea în plasă. Cozia a avut apoi şansa de a reduce din diferenţă, dar portarul Marius Vlădoi a plonjat la timp şi a respins mingea de lângă bara din stânga sa. Apoi, Minerul Costeşti a primit un penalti, în urma unui henţ în careu. Ionut Vladu a executat cu sânge rece lovitura de pedeapsă şi a dus scorul la 3-0. La doar două minute distanţă, şi Cozia Călimăneşti a primit o lovitură de la 11 metri, tot pentru un henţ, comis de această dată de Octavian Marinescu. Fundaţul Alex Ştefan a marcat de la punctul cu var (3-1). În minutul 86, pe fondul lipsei de organizare din defensiva adversă, elevii lui Vasile Ilinca au stabilit scorul final (3-2), printr-un gol înscris de Cătălin Moldoveanu, care, scăpat din marcaj, a şutat imparabil din 7-8 metri.