Fotbal Național

Minerul Costeşti, eliminată dramatic din Cupa României! Marius Vlad a marcat, dar „ortacii” au încasat două „boabe” în ultimele 6 minute de joc

876Vizualizari
În turul 1 al Cupei României, Minerul Costeşti s-a reîntâlnit cu CSM Jiul Petroşani, fosta colegă de serie din sezonul trecut al Ligii a III-a. Meciul de miercuri, 28 iulie, nu s-a mai jucat însă pe Stadionul „Municipal” din Zăvoi, ci la Dăeşti, de unde adversarii au izbutit să plece învingători. Echipa hunedoreană s-a impus cu 3-1 (după 1-0, la pauză), înscriind decisiv, de două ori, în ultimele şase minute de joc.
Oaspeţii au condus cu 1-0 din minutul 10, după un gol marcat de Daniel Cocină, dar nu a fost suficient pentru a fi liniştiţi. La începutul reprizei secunde, în minutul 55, Marius Vlad (FOTO) a adus egalarea pentru „ortaci”: 1-1. Partida părea că se îndreaptă spre prelungiri, dar oaspeţii au rezolvat pe final calificarea în turul 2 al competiţiei. Bogdan Cuibari a punctat în minutul 84, iar apoi Marius Tuţă a înscris pentru 3-1, în minutul 89.
În pofida înfrângerii (care a fost oarecum scontată, având în vedere circumstanţele în care s-a prezentat echipa vâlceană), Marius Vlădoi & Co. au lăsat o impresie bună şi au fost la un pas de o surpriză. Aşa cum se cunoaşte, Minerul Costeşti s-a aflat abia la primul meci după o perioadă de trei luni de vacanţă, în care nici măcar nu s-a reunit, fiind mai degrabă mai aproape de desfiinţare sau, mai precis, de rebranduire (Viitorul Costeşti), dacă nu ar fi fost acceptată mai departe în Liga a III-a.