vineri, iulie 11, 2025
Fotbal Național

Minerul Costeşti s-a aflat la doar câteva minute de o remiză, în fieful echipei CSM Cetatea Tr. Măgurele

449Vizualizari
2023 pare a fi un an nefast pentru Minerul Costeşti, care nu găseşte deloc drumul spre succes în Liga a III-a. Sâmbătă, 1 aprilie, codaşa Seriei 6 a suferit o nouă înfrângere, cea de-a patra din tot atâtea meciuri jucate până acum, primele trei fiind în ultimele runde din sezonul regular. În acest week-end, „ortacii” au fost depăşiţi la limită, cu scorul de 3-2 (după 2-0, la pauză), de CSM Cetatea Tr. Măgurele, dar s-au aflat la doar câteva minute de a obţine totuşi o remiză.
Formaţia din Teleorman a marcat primele două goluri prin Claudiu Pleşa (în minutul 3) şi Ionuţ Nadolu (39) şi se părea că se va impune uşor. Spre finalul partidei, Minerul Costeşti a punctat însă de două ori, prin Răzvan Dinu (80) şi Bogdan Cuibari (86), şi a izbutit să egaleze, iar ultimele minute au fost de foc. Din păcate, în minutul 89, CSM Cetatea Tr. Măgurele a înscris din nou, de această dată, prin Mihai Doroftei, astfel că şi-a trecut în cont toate cele trei puncte puse în joc.
În urma acestui eşec, Minerul Costeşti a rămas cu 11 puncte şi ocupă în continuare locul 6 în play-out-ul Seriei 6 din Liga a III-a. Trupa antrenată de Marius „Ţeţe” Vlădoi şi Lary Nicolaescu se află acum la nouă „lungimi” de CS „U” Craiova II, prima formaţie aflată deasupra liniei retrogradării.