luni, iunie 15, 2026
Fotbal Național

Minerul Costeşti, ultimul hop pe care Cozia Călimăneşti trebuie să-l treacă, pentru a se salva de la retrogradare

906Vizualizari
Cozia Călimăneşti a traversat o lungă perioadă nefastă, dar „a spart gheaţa” la sfârşitul săptămânii trecute şi a obţinut prima victorie din play-out şi prima după 10 etape: 3-0, cu Petrolul Potcoava, pe teren propriu. Elevii lui Vasile Ilinca au prins astfel „ultimul tren” în lupta pentru evitarea retrogradării, iar în runda finală a campionatului o vor înfrunta pe Minerul Costeşti, în deplasare, într-un meci de totul sau nimic! Soarta „ortacilor” e deja pecetluită, aceştia urmând să joace la judeţ din sezonul viitor, aşa că meciul mai contează doar pentru formaţia din staţiune.
Fiind la 1 punct în faţa Vediţei Coloneşti, Cozia Călimăneşti are mai multe variante de a se salva. Cea mai simplă, ar fi aceea de a câştiga, caz în care nu va mai fi interesată deloc de rezultatul rivalei. Echipa antrenată de Vasile Ilinca ar rămâne în Liga a III-a şi dacă va termina la egalitate cu Minerul Costeşti, iar Vediţa Coloneşti va face cel mult o remiză în deplasare, cu CSM Cetatea Tr. Măgurele, în ultima rundă. Cozia Călimăneşti va continua la nivel naţional şi dacă va pierde în faţa „ortacilor”, iar trupa din judeţul Olt va încheia cel mult la egalitate duelul din Teleorman. În acest caz, Marian Chiripuş şi colegii săi ar termina la egalitate cu Vediţa Coloneşti, dar ar fi superiori pentru că şi-au adjudecat mai multe puncte în sezonul regular: 22, faţă de 15 ale adversarilor.
În schimb, dacă duelul dintre cele două echipe vâlcene se va încheia la egalitate sau dacă elevii lui Marius „Ţeţe” Vlădoi se vor impune, iar Vediţa Coloneşti va câştiga partida cu CSM Cetatea Tr. Măgurele, atât Cozia Călimăneşti, cât şi Minerul Costeşti, vor pica în Liga a IV-a. Aceasta ar fi o situaţie cu adevărat tristă pentru Vâlcea!
Meciul Minerul Costeşti – Cozia Călimăneşti se va disputa sâmbătă, 27 mai, de la ora 18.00, pe fostul stadion „Oltchim”, din Rm. Vâlcea.