marți, iulie 14, 2020
Fotbal Județean

Minerul Costeşti va da lovitura, vara aceasta: Vom transfera cel puţin 4 jucători de la …

386Vizualizari

Sergiu Holtei, oficialul echipei Minerul Costeşti, a precizat că, vara aceasta, va face câteva transferuri importante, chiar de la campioana Viitorul Dăeşti. Scopul: câştigarea titlului judeţean în sezonul viitor. „Vom aduce minim patru jucători de la Viitorul Dăeşti şi, probabil, că vom mai căuta şi de la alte echipe. Lotul actual este destul de subţire şi trebuie întărit. Bineînţeles că, în perioada următoare, vom face o analiză detaliată a performanţelor jucătorilor şi vom trage linie. Noi facem eforturi mari ca echipa să aibă toate condiţiile. Plus că suntem susţinuţi şi de George Frântu, de la Boromir, Exploatarea Minieră din localitate şi Marius Voican – de la Brother’s Pub. Toate aceste eforturi financiare trebuie recompensate, pe viitor, prin câştigarea titlului judeţean. Cupa României a fost cel mai frumos lucru în acest sezon şi mergem mai departe”, a precizat Sergiu Holtei (FOTO – în stânga, lângă antrenorul-jucător Marius „Ţeţe” Vlădoi).