Săptămâna trecută, oficialii de la CS Mădulari au luat foc după ce au aflat că, în cazul în care Liga a IV-a nu se va mai putea relua vara aceasta, nu vor avea câştig de cauză în faţa echipei Lotru Brezoi, cu care se află la egalitate de puncte la finele primelor 17 etape ale sezonului (37). Iar asta din cauză că, pentru stabilirea celei de-a doua formaţii care va promova în Superligă, AJF Vâlcea intenţionează să nu ţină cont de rezultatul direct din tur (când trupa primarului Daniel Dimulescu s-a impus cu 2-1, pe teren propriu), ci de golaveraj (care e favorabil brezoienilor: + 41, faţă de +30, al rivalilor). Reprezentanţii echipei CS Mădulari au avertizat că vor face memoriu la FRF, în cazul în care AJF va schimba peste noapte regulile de departajare stipulate de regulamente.
Mircea Diaconu, unul dintre jucătorii echipei Lotru Brezoi, a venit însă cu o propunere alternativă pentru AJF Vâlcea şi pentru rivalii de la CS Mădulari: programarea unui joc de baraj pentru stabilirea echipei promovate. „Cred că ar fi bine să jucăm un meci direct pentru promovare. Lotru Brezoi nu se teme de CS Mădulari”, a scris Mircea Diaconu, pe Facebook.
Din această toamnă, localitatea Păușești Măglași dispune de un stadion modern, cu gazon sintetic. Pentru modernizarea bazei sportive, primarul Marcel...
Meciul ACS Păușești Măglași - Foresta Mălaia, programat sâmbătă, 18 septembrie, a durat doar... 4 minute, la scorul de 0-0....
Pentru îmbunătăţirea experienţei dvs. web, acest site foloseşte Cookies. Continuând să navigaţi pe acest site vă exprimaţi acordul asupra utilizării cookie-urilor.
Aflaţi mai multe