marți, septembrie 15, 2026
Administrație

Mircia Gutău: „Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea a încheiat toate proiectele prin PNRR!” Edilul i-a felicitat pe angajații din administrația locală pentru eforturile depuse

350Vizualizari
La sfârșitul săptămânii trecute, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, a susținut o conferință de presă, iar cu acest prilej a dezvăluit că administrația locală a finalizat la timp toate proiectele derulate prin Programul Național de Redresare și Reziliență. „În urma eforturilor uriașe pe care le-am făcut, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea a încheiat toate proiectele prin PNRR. De aceea, vreau să felicit departamentele din cadrul primăriei și pe toți angajații din administrația locală care au fost implicați într-un fel sau altul în aceste proiecte. Este un lucru senzațional că am finalizat totul la timp și merită să felicit angajații pentru implicarea și pentru nopțile nedormite. E foarte important că am încheiat absolut tot și nu vom pierde niciun euro de la Uniunea Europeană”, a subliniat Mircia Gutău.
Edilul Râmnicului a oferit apoi detalii despre cele 28 de proiecte finanțate prin PNRR, a căror valoare totală s-a ridicat la 130 de milioane de euro, iar în continuare aveți lista acestora, așa cum a fost prezentată de Mircia Gutău:
• Creșterea eficienței energetice și reabilitarea unor grupuri de locuințe: blocul 93 – strada Doctor Hacman nr. 11; blocul 11 – aleea Privighetorii nr. 4; blocul O1 – strada Remus Bellu nr. 5; blocul P1 – strada Regina Maria nr. 25; blocul D2 – Calea lui Traian nr. 147.
• Creșterea performanței energetice la blocurile de locuințe G117 – strada Grigore Procopiu nr. 39; blocul A4 – strada Luceafărului nr. 2; blocul R24 – strada Republicii nr. 10.
• Lucrări de consolidare seismică și renovare energetică la blocul V1 – strada General Magheru.
• Creșterea performanței energetice la blocul Henry Coandă.
• Creșterea performanței energetice la blocul de locuințe 7.
• Reabilitarea și dotarea unor imobile preșcolare și școlare – Colegiul Energetic. „Am avut o preocupare extraordinară pentru toate investițiile derulate la școli. Printre acestea, s-a numărat și renovarea energetică a Colegiului Energetic, și aș vrea să vedeți cum arată un liceu-model, unde s-a făcut absolut tot ce era eligibil. Am modernizat curtea, am făcut alei, ne-am implicat total! Este o schimbare totală a Colegiului Energetic și chiar aș fi extraordinar de onorat dacă ați veni la inaugurarea liceului” – Mircia Gutău.
• Reabilitarea termică a Liceului Sanitar „Antim Ivireanul” și a clădirii în care se aflau locuințe sociale.
• Creșterea eficienței energetice a clădirii Școlii Gimnaziale din Colonia Nuci, „unde s-a făcut totul de la A la Z”.
• Creșterea eficienței energetice a clădirii Seminarului Teologic Sf. Nicolae, „care a fost finalizat cu niște eforturi extraordinar de mari”.
• Creșterea eficienței energetice a Grădiniței cu Program Prelungit „Traian”.
• Creșterea eficienței energetice a Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”. „Încă se muncește, dar ne vom încadra în timp cu toate. Investiția este foarte mare și am încercat să ne mobilizăm și să finalizăm prima oară tot ceea ce era inclus în PNRR, iar apoi să terminăm lucrările suplimentare, care vor mai dura cel mult încă două săptămâni. De ce s-a întârziat atât de mult? Pentru că multe lucrări nu au fost prinse inițial în proiectare. Cum ar fi, de exemplu, schimbarea pardoselii. Nu puteam să modernizăm totul și s-o lăsăm așa, mai ales că, atunci când am dat la o parte linoleumul, a apărut și un miros foarte urât în clase” – Mircia Gutău.
• Creșterea eficienței energetice a Liceul Tehnologic „Ferdinand I”, din Ostroveni
• Creșterea eficienței energetice și modernizarea clădirii Grădiniței cu Program Prelungit „Cozia”
• Creșterea eficienței energetice a Școlii Gimnaziale nr. 5, „Mai avem noi de realizat din fonduri proprii lucrările de asfaltare a curții, pe care le vom derula în zilele următoare” – Mircia Gutău.
• Creșterea eficienței energetice a Grădiniței cu Program Preluingit nr. 14, Ostroveni, „care arată impecabil”.
• Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar din municipiul Râmnicu Vâlcea. „Este vorba de acel proiect în valoare de peste 22 de milioane de euro, prin care absolut toate școlile au beneficiat de această dotare electronică” – Mircia Gutău.
• Creșterea eficienței energetice a sediului Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea.
• Creșterea eficienței energetice și modernizarea clădirii TBC din centrul Râmnicului.
• Modernizarea sediului administrativ de pe strada Carol I, fostul sediu al PNȚCD.
• Construirea de două noi unități școlare: creșa medie de pe strada Morilor și creșa mare de la Goranu.
• Extinderea și eficientizarea rețelelor de transport, „un proiect de extindere a transportului public de călători către zonele turistice din județul Vâlcea, care a cuprins etapa 1 și etapa 2”.
• Sistem de transport inteligent la nivelul localităților membre ale ADI Transport și sistem de transport inteligent – etapa 2, „investiție prin care se montează acum stațiile de reîncărcare a vehiculelor electrice, în trei locații”.
• Înființarea unui centru de colectare a deșeurilor prin aport voluntar și înființarea și dotarea unor insule ecologice.